Cum arata atelierul B&W

Am fost intrebata in urma cu aproape 5 saptamani daca as dori sa vorbesc putin despre atelierul meu, urmand apoi a fi publicat articolul pe net. Am accepat cu placere, dar din pacate, articolul nu o sa mai apara. Asa ca, sunt bucuroasa va prezint voua micul meu atelier. :)

Totusi, nu mi-as numi micul spatiu de lucru ca fiind un atelier, pentru ca suna prea pompos pentru dimensiunile pe care le are. Totul se rezuma la un coltisor din camera mea, unde mi-am depozitat cateva dintre cutiile cu margele, pe o masa mare, de proiectare. Imi place sa tin langa mine doar acele lucruri si unelte pe care le folosesc cel mai des, iar restul sunt puse bine, intr-un dulapior, ascunse de privirile curioase ale musafirilor.




Pe peretii camerei inca se mai gasesc cateva din vechile mele desene, din liceu, cand am inceput sa cochetez cu arta.



Materialele de maxima necesitate si cel mai des utilizate sunt sarmele argintate de diferite grosimi, clestii, pietrele semipretioase, accesoriile metalice, snururi, ate, liniar, subler si multe alte unelte custom made care ma ajuta la rasucit sarma si la indoirea ei in cercuri de diametre diferite sau in spirale. Scaunul si masa le folosesc cand incep sa ma organizez, cand gandesc viitoarele modele, cand fac schite si cand aleg pietrele ce urmeaza sa le folosesc.




In urma cu ceva timp nu eram adepta schitelor, dar recunosc, acum nu prea mai pot fara ele. Mi-e mult mai usor sa gandesc cu creionul in mana si deseori, lucrez la scara, suprapunand piesa in lucru peste schita ca sa vad care e urmatoarea miscare.




Cand incep sa lucrez insa, imi aleg un loc confortabil, care se schimba odata cu anotimpurile: vara – pe jos, in sufragerie, fiindca acolo e aerul conditionat, primavara sau toamna - in camera parintilor mei, pe canapea, fiindca intra soarele pe geam si e mai multa lumina iar iarna - in camera mea, fiindca ma pot baga in pat, la caldurica. Bineinteles ca toate cutiile cu margele ma urmeaza peste tot. Cateodata consider ca, din pacate, nu am suficiente maini cate mi-ar trebui si ajung sa ma folosesc de gura, genunchi si picioare ca sa ma ajut.

Imi doresc ca in viitor acest spatiu sa se extinda, si sa se transforme intr-o camera alba si luminoasa, cu o masa mare pe colt, rafturi pe pereti, busturi pe rafturi, unde sa-mi expun noile creatii si cel mai important, toate uneltele necesare prelucrarii metalului, mai rudimentare sau “de ultima generatie”, care i-ar fi indispensabile unui bijutier adevarat. :)